Tunisia, prima vacanță în doi

Ajungi să cunoști un om cu adevărat, doar atunci când călătorești împreună cu el…

Să tot fie vreo 10 ani de când tot încercăm, Eu și Doamna, să ne „cunoaștem” și constatăm, mereu și mereu, că mai avem o mulțime de lucruri de aflat unul despre celălalt. Și totul a pornit de la prima mea vacanță în afara țării, o vacanță în care ne-am preumblat prin Serbia și Muntenegru în care am plecat cu o gașcă de prieteni dar noi doi ne-am întors hotărâți să devenim parteneri în cea mai complexă călătorie din câte există. Dar despre asta altădată, acum e despre Tunisia, prima mea vacanță din postura de bărbat însurat.

Călătoria este fatală prejudecății, bigotismului și îngustimii minții, și, din această pricină, mulți din oamenii noștri au mare nevoie de ea. Viziunile largi, generoase, caritabile despre oameni și lucruri nu pot fi obținute vegetând într-un mic ungher al pământului toată viața spunea  Mark Twain.

Am plecat în Tunisia la sfârșit de sezon, undeva în luna octombrie a anului 2010. Așa cum am spus și mai sus, era prima mea vacanță din postura de soț. Ok, recunosc, a fost luna săptămâna de miere și ne-am dorit ceva mai altfel, să luăm contact cu o lume străină nouă până în acel moment, lumea arabă, dar, totodată să profităm și de mare și soare.

Deși sunt adeptul muntelui, de când au apărut copiii, vacanța la mare a devenit obligatorie. Nu mă deranjează, încerc mereu să găsesc o destinație din care să mă întorc și cu altceva în afară de câteva kilograme în plus și ceva bronz, să nu trec prin lume ca gâsca prin apă. Și asta vreau și pentru copiii mei, Dreptul la vacanță să fie trecut în Constituția noastră internă, de familie. Până acum ne-am ținut de treabă și am profitat din plin de dreptul la vacanță. Opsss…trec din una-n alta și nu e bine, revin la Tunisia…

Mi-a arătat recent Doamna o ofertă de vacanță în Tunisia cu un apropo subtil de sărbătorire a nunții de tinichea în locul în care am petrecut luna de miere. Sună tentant, mi-a plăcut Tunisia și aș reedita experiența. Legat de prețul unei vacanțe în Tunisia, mă uitam că prețurile de acum sunt aproape la nivelul lui 2010. Ca exemplu, vacanta cu Christian Tour în Sousse/ Tunisia, all inclusiv, 7 nopți pentru două persoane, pleacă de la 800 și ceva de euro, ofertele fiind în campania Christian Tour susține Dreptul la vacanță, cu disounturi bune pentru acest tip de pachet.

Poate sunt oameni care se întreabă de ce m-aș mai duce încă o dată în Tunisia când exită atâtea și atâtea locuri de văzut în lumea asta. Ei bine, cam același lucru m-am întrebat și eu în autocarul care ne ducea de la aeroportul din Tunis către Sousse când o doamnă m-a întrebat dacă e prima mea vacanță în Tunisia. Probabil, doamna a intuit răspunsul și a trecut repede peste, povestindu-mi că dânsa este la a 5 vacanță în Tunisia. Recunosc, m-am întrebat atunci de ce ai merge de 5 ori în aceiași vacanță. Mi-am răspuns singur mai târziu…pentru că merită.


De ce Tunisia? Păi…

Deșertul-În deșert este doar cer și nisip. Uneori, e atât de cald, încât se amestecă între ele. Este o mare întindere de nimic. Iar în acest mare nimic, te regăsești pe tine, cu o cană de cafea fierbinte în mână, privind tâmp cum soarele încearcă să iasă dintre valurile de nisip ale unei mări amorfe. E #unic și măreț…

Cartagina – dacă închizii ochii, încă mai poți simți mirosul fumului care s-a ridicat peste măreața cetate ce a îndrăznit să se împotrivească celui mai mare imperiu. Mirosul de sare ce încă persistă în aerul fierbinte al acestui colț de Africă nu e neapărat de la mare, poate fi și de la sare împrăștiată peste cutezanța unui popor.

Sidi Bou Said – romantism în alb-albastru.

Amfiteatrul roman de la El Djemal treilea amfiteatru ca mărime construit în Imperiul Roman. Culmea, a fost construit de către localnici, nu de către romani.

Bucătăria berberă – cum orice vacanță trece și prin stomac, doar gândindu-mă la Tunisia, deja simt pe papilă savoarea produselor berbere. Mi-e poftă de o ciosvârtă de batal și de un cornul caprei, celebra prăjitură tunisiană, atât de dulce încât mai vrei una.:)

Dacă aș fi fost și eu un mic Calistrat Hogaș, mi-ar fi fost foarte simplu să descriu  o parte infimă din acest colț de lume. Chiar și așa, sunt total de acord cu faptul că Christian Tour susține Dreptul la vacanță, dând posibilitatea prin ofertele lor multor oameni să vadă cu proprii ochi, minunile lumii în care trăim. Avem dreptul la vacanță, mai avem nevoie de puțin curaj și de ceva bănuți. În definitiv, călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra și care te face mai bogat spunea un ilustru anonim.

Acest articol participă în competiția Spring SuperBlog 2019, și are drept scop promovarea campaniei Christian Tour susține Dreptul la vacanță a unuia dintre cei mai importanți jucători de pe piața de travel din România.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: